Weekend-ul trecut a adus o nouă etapă internațională din Circuitul EFC U14, ce s-a desfășurat în Croația, la Osijek. Competiția a avut loc în cadrul ediției a 9-a a Cupei Osijek (categorii U9-U11-U14-Cadeți-Junior-Senior și veterani 40+), o întrecere ce adună an de an sportivi foarte bine pregătiți din toată Europa. Cei 10 sportivi de la ACS Steaua Brașov prezenți în Croația au au avut evoluții încurajatoare, cu multe puncte pozitive. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Eric Zecheru, care a luat locul 3 la U11 masculin. De asemenea, Andrei Stoica a terminat pe locul 7 în Circuitul EFC U14, iar Ilinca Marinescu a încheiat competiția pe locul 7 la Seniori feminin. O evoluție reușită a avut și Horia Mladin (sportivi legitimat la CSA Steaua București), care a obținut locul 6 la Juniori și locul 7 la Cadeți.
„Sportivii mei s-au bucurat de două zile intense, ce au dus emoțiile și adrenalina la limita maximă. O competiție care ne-a ajutat foarte mult în drumul nostru pentru a ajunge în top. Vreau să le mulțumesc sportivilor și părinților pentru susținere”, a declarat antrenorul Sorin Mladin.
Mladin a avut la dispoziție următorii sportivi la Osijek: Paul Beraru, Eric Zecheru, Mihnea Oancia, Elisabeta Lateș, Andrei Stoica, Delia Nicula, Thea Bârligă, Ilinca Marinescu, Maria Sasu și Isabela Mladin. S-a alăturat echipei pentru acest eveniment și Horia Mladin, sportiv legitimat la CSA Steaua București.
La Cupa Osijek – Circuitul EFC au luat parte 427 spadasini din 18 țări europene.

Argint și bronz la CN de Pentathlon Modern și laser Run
Sportivii de la Steaua Brașov au luat parte zilele trecute și la ediția 2026 a Campionatului Național de Pentathlon și Laser Run. Brașovenii au avut de parcurs toate cele 4 probe, Înot – Alergare -Tir – Scrimă, într-o competiție foarte complexă, cu multe provocări. Dar depășite cu brio, drept dovadă că elevii lui Sorin Mladin au obținute două medalii: una de argint prin Răzvan Morariu la U15 masculin și una prin Sorina Gigîrtu, locul 3 la U15 feminin.
„Am avut 2 sportivi medaliați, cu argint, respectiv bronz, iar în primii 8 am avut 3 reprezentanți de la Steaua Brașov. Este o realizare foarte mare atât pentru elevii mei, cât și pentru mine ca antrenor. Mulțumesc sportivilor pentru aceste momente, dar nu trebuie să uităm și să fim recunoscători părinților pentru susținerea necondiționată”, a precizat Sorin Mladin.

